Doriti sa fiti parteneri cu noi?

Publicitate, proiecte speciale, sponsorizari - Eduard Stancu, Director dezvoltare - eduard@marketingfocus.ro

Digital Marketing, Mobile Marketing, New Media - Anca Macoviciuc - anca@marketingfocus.ro

Interviuri – Mihaela Pantea – mihaela.pantea@marketingfocus.ro

Evenimente - evenimente@marketingfocus.ro

Stiri, communicate de presa - redactia@marketingfocus.ro

Articole filtrate dupa data: Marți, 15 Decembrie 2020

Ce înseamnă inovaţie în real estate, ce avantaje aduce tehnologia și ce oportunități și provocări vin la pachet în ariile de inovare convergente domeniului? Aflăm mai multe de la Vlad Buzoianu, CEO Cluj Business Campus, proiect finalizat de Felinvest SA în decembrie 2020.

Inovație în real estate

Cei mai mulți dintre noi percepem inovația în domeniul commercial real estate ca un element de proptech, adică îmbunătățiri ale proceselor cu ajutorul tehnologiei. Este o parte importantă din ce cred eu că înseamnă, deoarece tehnologia ne-a oferit instrumente de eficientizare a property managementului - de la soluții virtuale de prezentare a birourilor, până la softuri de management a relației cu chiriașii.

Totuși, în opinia mea, inovația pornește de la un nivel mai puțin operațional și anume modul în care gândim conceptele imobiliare pe care le dezvoltăm. Cuvinte precum sănătate/ well-being, walkable city și comunitate se transformă din marketing buzz words în obiective strategice ale dezvoltatorilor, iar această schimbare de paradigmă pe care o reprezentăm este cea mai importantă inovație a industriei.

Oportunităţi, arii de inovare, provocări și particularități în dezvoltarea de proiecte și livrarea rezultatelor

În zona conceptelor imobiliare, cum este CBC, inovația este plină de satisfacții și provocări.

Este satisfăcător să vezi beneficiile pe care le creezi pentru „consumatori”, adică oameniii și companiile din campus atunci când livrezi mai mult decât „bricks and mortar” și gândești un concept de lifestyle care adresează problemele omului modern: timpul, apartenența și relațiile autentice.

Provocarea vine tot din noutate fiindcă atunci când pionierezi un concept, nu ai multe surse de inspirație așa că trebuie sa sincronizezi imaginația ta cu presupusele nevoi ale consumatorului.

Legat de cei cărora vrei să le oferi mai mult, așteptările lor adesea se limitează la conveniența și beneficiile cu care au fost obișnuiți până acum la diversele clădiri de birouri, chiar dacă experimentul CBC a demonstrat că oamenii apreciază atunci când workplace-ul își depășește condiția.

Practic, atunci când vrei să transformi un concept imobiliar într-o comunitate îți inviți clienții să ți se alăture într-o expediție pe parcursul căreia rafinezi constant experiențele pe care le oferi până ajungi la un procent cât mai mare de adoptare și satisfacție.

A doua arie de inovare este cea anterior menționată care se referă la îmbunătățirea proceselor de property management.

A treia zonă de inovare care crește în importanță și reprezintă viitorul în domeniul commercial real estate  „Healthy Buildings”. O carte publicată recent de Joseph Allen și John Macomber de la Harvard Business Press pornește cu următoarea ipoteză: dacă vom trăi până la vârsta frumoasă de 80 ani, vom fi trăit 72 de ani în interior: casă, școală, sală, restaurant, birou. Așadar, efectul clădirilor asupra corpului uman devine o arie de interes esențială.

În această arie, vor apărea inovații precum mecanisme de monitorizare a calității aerului și a microclimatului și alte soluții care folosesc date pentru a crea un mediu sănătos și productiv.

Proiecte implementate și planuri de dezvoltare

CBC este o inovație în zona proiectelor imobiliare mixte. Conceptele de „100 de pași până la orice” și „comunitate a viitorului” (micro comunitate îngrijită activ de dezvoltator și chiriași ) sunt inovații aparent mici, dar care au necesitat ani de efort și rafinare din partea celor implicați.

În aria de property management și clădiri sănătoase am implementat următoarele inovații alături de parteneri:

  • Împreuna cu Steril-Aire am fost primul campus de afaceri din România care a dotat sistemul de ventilație cu un sistem de radiații germicide UVC care distrug patogenii cauzatori de infecții și alergeni. Efectuăm lunar teste de monitorizare a calității aerului pentru a le menține în parametrii indicați pentru sănătate și productivitate.
  • Împreună cu cei de la Neurolabs am pionierat soluția lor, un robot care citește produsele de pe tavă clienților de la bistroul CBC și le introduce în sistemul de plăți automat, reducând timpul petrecut așteptând.
  • Împreună cu cei de la Yeparking am implementat soluția lor care permite folosirea parcărilor din campus de către rezidenți ai zonei, în afara orelor de program. Cred că soluția lor reprezintă unul din răspunsurile la problema lipsei parcărilor din orașe.
  • Alături de partenerii de la Rebeldot am introdus sistemul de management al vizitatorilor Visidot care înlocuiește condicile istorice pe care le regăseam la recepția multor clădiri de birouri din România, facilitând astfel managementul vizitatorilor și adaptându-l la cerințele GDPR actuale.

Vom continua inovațiile de la CBC fiindcă misiunea de a îmbunătăți experiențele pe care le oferim este una permanentă și depunem eforturi să rămânem „early adopteri” ai soluțiilor care deservesc acest obiectiv.

Inspirație pentru soluții inovative și procese

De obicei soluțiile inovative care vizează clădiri de birouri ne găsesc pe noi, interesul nostru în această zonă fiind deja cunoscut.

Unele vin pe filiera Proptech internațională, dar cea mai mare satisfacție o avem să lucrăm cu soluțiile dezvoltate local pentru care devenim un punct de plecare în drumul lor spre succesul național și de ce nu, internațional.

Elemente definitorii pentru activitatea companiei și succesul acesteia

Succesul CBC depinde de filozofia noastră de la care nu ne abatem:

  • Promitem mai puțin și livrăm mai mult.
  • Businessul nostru e despre oameni. Dezvoltarea imobiliara este ‘HOW’-ul nostru, comunitatea este ‘WHY’.

Rolul digitalului în mixul de marketing şi comunicare. Planuri pentru 2021

Digitalul are rolul de a menține legătura cu comunitatea CBC dar și cu comunitatea clujeană.

Planul de viitor este să depășim momentele dificile împreună, iar în 2021 să ne revedem mai puternici, conștienți de ce anume ne-a lipsit cel mai mult la viața de la birou.

Pentru a oferi o experiență completă oamenilor atunci când revin la birou, lucrăm la aplicația CBC care va integra toate facilitățile noastre, dar și evenimentele dedicate comunității CBC.

Published in Interviuri

Portalul Marketing Focus a fost lansat de Institutul de Marketing  cu scopul de a aduce un plus de informatie, idei si resurse de marketing atat profesionistilor de marketing, cat si celorlalti actori si departamente implicate in livrarea performantei de marketing: comunicare si relatii publice, resurse umane, IT, financiar,  relatii cu clientii si nu in ultimul rand management. 

Newsletter

Aboneaza-te pentru a fi la zi cu ultimele informatii din marketing.