Doriti sa fiti parteneri cu noi?

Publicitate, proiecte speciale, sponsorizari - Eduard Stancu, Director dezvoltare - eduard@marketingfocus.ro

Digital Marketing, Mobile Marketing, New Media - Anca Macoviciuc - anca@marketingfocus.ro

Interviuri – Mihaela Pantea – mihaela.pantea@marketingfocus.ro

Evenimente - evenimente@marketingfocus.ro

Stiri, communicate de presa - redactia@marketingfocus.ro

Nu exista website perfect

28 Ian 2020

Marketingul bine facut lipseste inca in crearea, dezvoltarea si mentinerea unor website-uri de succes in Romania. Strategia si continutul de calitate sunt principalele probleme, ca si asteptarile nerealiste legate de ce poate si ce trebuie sa faca un site. Fie asteptari prea mari, legate de ce poate sa faca sau cat poate sa reziste un website in timp, fie interes si resurse minimale, care nu dau rezultate.

Astfel de probleme nu-l descurajeaza insa pe Bogdan Pana si colegii de la Thecon sa sustina companiile din Romania cu know-how-ul, talentul si pasiunea lor sa-si optimizeze prezenta pe web.  Compania lor – care dovedeste ca si Romania ar putea avea un “Silicon Valley” la Galati - s-a extins si la Bucuresti, dar are si multi clienti in strainatate, mai ales in Statele Unite ale Americii. Bogdan este pasionat de website-uri, ecommerce, tehnologie, evenimente și călătorii, iar cand se “odihneste”, organizeaza evenimente pentru comunitatea IT din Galati, oferind resurse, ajutor si inspiratie. Ce ponturi ne da pentru dezvoltarea si mentenanta website-urilor?

Website-urile ar trebui sa fie veritabile instrumente de business si marketing in urmatorii 10 ani pentru majoritatea organizatiilor, indiferent ca vand sau nu online. Cum au evoluat site-urile romanesti din acest punct de vedere? Cam cate au ramas in stadiul de “carti de vizita”? 

In Romania sunt foarte multe companii care descopera abia dupa cateva zile sau saptamani ca a aparut o problema la site. Foarte putine companii folosesc site-ul la adevăratul potential, dar nici nu investesc in online suficient cat sa inteleagă avantajele si sa profite de beneficii.

Suntem inca la nivelul la care ma contacteaza administratori de business-uri, nu neaparat startup-uri, care vor un site care sa nu le necesite atentia cativa ani. Dar suntem pe un trend ascendent, datorita competitiei, consumatorilor si a schimbului de generatii in mediul de afaceri.

Foarte putine companii folosesc site-ul la adevăratul potential.

La ce trebuie sa fie atenti oamenii de marketing cand planifica dezvoltarea unui nou website? Ce ar trebui sa contina un brief bun? Care sunt informatiile cheie de care aveti nevoie pentru a va ajuta eficient clientii? 

Rar avem norocul sa primim un brief al proiectului si din acest motiv ne-am dezvoltat un sistem prin care il facem noi. Intr-adevar, un brief pentru un website este destul de greu de realizat de cineva fara cunostinte in domeniu.

Ar fi multe de zis, dar cele mai importante informatii de care avem nevoie de la clienti sunt prezentarea afacerii si a site-ului actual, daca acesta exista. Pornind de la aceste informatii, trebuie sa stabilim obiectivele noului site si publicul tinta caruia i se adreseaza. Partea tehnica o elaboram noi, dam o identitate site-ului, recomandam functionalitati, venim cu solutii, bineinteles, in limita bugetului.

Care sunt cele mai frecvente probleme care apar in relatia cu clientii cand dezvoltati un site si cum pot fi reduse sau rezolvate?

Cea mai frecventa problema este lipsa continutului autentic si de calitate , atat in materie de  text, cat si de fotografie sau materiale  video.  Noi oferim si recomandam servicii de copywriting si fotografie profesioniste, dar sunt de cele mai multe ori refuzate. Site-ul e intr-o mare proportie format din text si poze. Un exercitiu de imaginatie ar fi sa le eliminam din pagina si sa vedem cu ce mesaj ramanem. Putini inteleg importanta marketing-ului prin continut si investesc in aceasta directie.

Nu pot generaliza, dar o alta problema majora este interventia clientului in procesul creativ si impunerea unor directii stricte. Trebuie sa fie o colaborare echilibrata la mijloc pentru ca e un schimb de know-how intre dezvoltator care nu stie particularitatile business-ului si omul de business care nu stie particularitatile mediului online.

Putini inteleg importanta marketing-ului prin continut si investesc in aceasta directie.

Care sunt “tehnicalitatile” de care ar trebui sa fie constienti oamenii de marketing atunci cand dezvolta sau regandesc design-ul sau functionalitatile unui website?

De departe i-as spune tehnicalitate, dar cel mai important aspect de care trebuie sa fie constienti este ca nu exista site-ul perfect. E un proces continuu de imbunatatire si adaptare la afacerea proprie si la schimbarile din mediul online.

Lansarea site-ului este doar o etapa, nu finalul capitolului, bazata pe date din Google Analytics si alte tool-uri, feedback-ul clientilor si al potentialilor clienti trebuie sa se analizeze punctele slabe si sa se aduca imbunatatiri constante. Incheierea unui contract de mentenanta si un plan bine pus la punct sunt primii pasi.

Care sunt cele mai importante “bune practici” in dezvoltarea unui website functional si flexibil? In ce se traduce flexibilitatea unui site si de ce este importanta?

“Keep it simple, stupid, KISS”. Recomand minimalism in grafica si in special in structura si continutul site-ului. Un headline bun si o experienta placuta in utilizarea site-ului transforma usor vizitatorul in potential client.

As traduce flexibilitatea unui site in cat de usor poate fi ajustat continutul pentru a experimenta diverse campanii PPC si este importanta pentru obtine rezultate cat mai bune cu un efort si resurse financiare cat mai mici.

 

Portalul Marketing Focus a fost lansat de Institutul de Marketing  cu scopul de a aduce un plus de informatie, idei si resurse de marketing atat profesionistilor de marketing, cat si celorlalti actori si departamente implicate in livrarea performantei de marketing: comunicare si relatii publice, resurse umane, IT, financiar,  relatii cu clientii si nu in ultimul rand management. 

Newsletter

Aboneaza-te pentru a fi la zi cu ultimele informatii din marketing.