Confident Communications, agenție specializată în comunicare de marketing, a devenit partenerul de comunicare pentru Infosan, singurul spital privat de oftalmopediatrie din România. Campaniile ce se vor derula au ca scop informarea și educarea publicului în privința diagnosticării, tratamentului și îngrijirii afecțiunilor oftalmologice la copii, dar și metodele de prevenție și identificare timpurie a afecțiunilor oculare. În prezent, Infosan are un număr de 35 cadre medicale și, în ultimii 12 ani, peste 75.000 de pacienți au beneficiat de serviciile specialiștilor și de aparatura de ultimă generație din cadrul spitalului.
„Părinții sunt din ce în ce mai interesați de calitatea vederii copiilor și au început să învețe să ia măsuri din timp și să meargă cu cei mici la controale regulate. Din nefericire, există destule situații în care tratamentul de specialitate și intervențiile chirurgicale sunt inevitabile. Am decis să apelăm la serviciile Confident pentru a explica mai bine felul în care au evoluat descoperirile medicale din domeniul oftalmologiei, cum ne tratăm pacienții la Infosan și cât de dedicați suntem în tot ceea ce facem. Avem încredere că mesajele noastre se vor face auzite mai ușor, iar împreună vom face diferența în viețile oamenilor”, spune Rareș Ciubotaru, Director Executiv Infosan.
„Prin ochii copiilor se vede viitorul, așa că am acceptat imediat provocarea venită din partea Infosan. Chiar dacă nu pare așa, medicina și comunicarea au foarte multe elemente în comun, pornind de la relația dintre medic și pacient, educația și prevenția, etica medicală, consimțământul informat și până la comunicarea în cercetarea medicală. Sunt o mulțime de punți de legătură de care ne vom folosi în cadrul acestui parteneriat dintre Confident și Infosan pentru a promova un stil de viață mai sănătos și soluțiile avansate folosite de spital pentru tratarea afecțiunilor oftalmologice”, adaugă Mara Gojgar, fondator Confident Communications.
Infosan oferă servicii de diagnostic, tratament și îngrijire pentru o gamă largă de afecțiuni oftalmologice la copii, dar și la adulți. În plus, Infosan este un susținător activ al prevenției și al identificării timpurii a afecțiunilor oculare. În acest scop, a lansat și un program de screening gratuit în grădinițe pentru limitarea cazurilor de orbire. Infosan își propune să ajungă la 10.000 de copii din București în primele 6 luni din 2024, dar are în plan să ducă această inițiativă și în zona de sud a țării, fiind deja în căutare de colaboratori și parteneri.
Infosan este în prezent singurul spital privat de oftalmopediatrie din România. Infosan are misiunea de a elimina orbirea prevenibilă și deficiențele de vedere, prin empatie, competență și îngrijire personalizată fiecărui pacient, pentru a le îmbogăți viața. Compania a fost înființată în 2002 de doi medici sub forma unui cabinet, în 2006 devine clinică, iar din 2015 capătă statutul de spital. Infosan are un număr de 35 cadre medicale și o capacitate de tratament de 3000 de pacienți pe lună în ambulatoriu și 300 de pacienți pe lună în spitalizare de zi. Oferă servicii de diagnostic, tratament și îngrijire pentru o gamă largă de afecțiuni oftalmologice la copii, precum managementul miopiei, ambliopie, strabism, cataracta congenitală, retinopatie de prematuritate, dar și la adulți – cataractă, strabism, afecițuni retiniene, glaucom, etc. În cei 22 de ani de activitate peste 80.000 de pacienți unici au trecut pragul. Infosan a încheiat 2023 cu o cifră de afaceri de 4,5 milioane de euro.
Visa anunță atingerea unui prag semnificativ în utilizarea tehnologiei de tokenizare. La nivel global, tokenurile Visa au adus afacerilor din întreaga lume venituri suplimentare de peste 40 de miliarde de dolari din comerțul electronic și au prevenit fraude în valoare de 650 de milioane de dolari în ultimul an. De la momentul lansării tehnologiei în 2014, Visa a emis în total peste 10 miliarde de tokenuri, iar în Europa Centrală şi de Est numărul acestora a depășit 150 de milioane.
În ultimii 10 ani, Visa a continuat să îmbunătățească securitatea ecosistemului de plăți cu ajutorul tokenizării – o tehnologie care înlocuiește datele sensibile de plată cu un cod unic care devine imposibil de descifrat în afara rețelei. În prezent, tokenizarea poate fi integrată în orice dispozitiv, contribuind la siguranța plăților și contracararea infractorilor cibernetici.
Astăzi, peste 40% dintre toate tranzacțiile procesate de Visa în Europa folosesc tokenuri, ceea ce reflectă un grad ridicat de adopţie și încredere în rândul consumatorilor pentru această metodă de plată sigură. Tehnologia capătă din ce în ce mai multă popularitate și în România, unde numărul de tranzacții tokenizate Visa a crescut cu 72% în 2023, în comparație cu anul anterior.
Tehnologia de tokenizare a determinat, de asemenea, o creștere cu șase puncte de bază a ratelor de aprobare a plăților la nivel global. În general, tokenizarea poate reduce cu până la 60% rata de fraudă, facilitând pentru comercianţi mai multe tranzacții reușite şi oferind încredere consumatorilor și comercianților.
„Acest moment de referință reprezintă impactul pe care tokenizarea l-a avut asupra întregului ecosistem de plăți din momentul în care am introdus tehnologia cu 10 ani în urmă”, a declarat Jack Forestell, Chief Product Officer în cadrul Visa. „Tokenurile au schimbat regulile jocului, securizând plățile online și deschizând calea pentru mai multe inovații - de la plăți cu o simplă atingere pe telefon la posibilitatea de a avea mai mult control asupra datelor noastre în era inteligenței artificiale."
Visa a emis primul miliard de tokenuri în 2020. Odată cu tranziția către mediul digital determinată de pandemie, adoptarea tokenurilor s-a accelerat semnificativ în ultimii patru ani. În prezent, peste 8.000 de emitenți permit tokenizarea, iar peste 200 de piețe beneficiază de această tehnologie la nivel global. În ultimele 12 luni, peste 1,5 milioane de comercianți au efectuat zilnic tranzacții online cu tokenuri Visa.
Viitorul tokenurilor: o nouă experiență pentru consumator
Un sondaj realizat recent de Visa arată faptul că mai puțin de o treime dintre consumatori la nivel global simt că deţin controlul asupra datelor lor, iar puțin peste o treime înțeleg pe deplin modul în care sunt utilizate datele lor. Cu toate acestea, tokenizarea poate debloca o nouă etapă în personalizarea și securizarea plăților, în care consumatorii își controlează datele și pot aproba când și unde sunt folosite acestea, pentru o experiență îmbunătățită.
În viitorul apropiat, tokenurile de date Visa ar putea ajuta comercianții și platformele de comerț online să utilizeze datele într-un mod transparent și să ofere în același timp control clienților, ceea ce înseamnă că aceștia decid cine şi cât are acces la datele lor, dar și cum vor fi utilizate aceste date. Folosind inteligența artificială, tokenurile de date Visa permit consumatorilor să vizualizeze, să aprobe și să retragă accesul la partajarea datelor, direct din aplicația lor bancară.
Mehret Habteab, Senior Vice President of Product and Solutions în cadrul Visa Europe: „În ultimii 10 ani, Visa a investit în extinderea infrastructurii sale de tokenuri pentru a asigura un comerț digital mai sigur și mai convenabil pentru consumatori și comercianți aici, în Europa, și în aproape fiecare piață din întreaga lume. Pe măsură ce inteligenţa artificială începe să creeze experiențe online mai personalizate, folosim expertiza noastră în tokenuri pentru a oferi oamenilor mai mult control asupra datelor lor de plată.”
Acționar și asociat al companiei columbiene ITGlobers, Cristi Movilă preia funcția de CEO al companiei pentru regiunile EMEA și APAC. Cu birouri în opt țări din America Latină și Europa, ITGlobers este specializată în servicii și soluții tehnologice pentru implementarea și optimizarea platformelor de comerț electronic, dezvoltare de soluții software personalizate, integrarea sistemelor și dezvoltarea aplicațiilor mobile.
Cristi Movilă are o experiență de peste 17 ani în domeniul e-commerce unde a construit și gestionat numeroase proiecte pentru lideri din piața de retail. În ultimii ani el a ocupat poziția de președinte ARMO și general manager pentru Europa Centrală și de Est al VTEX, companie care dezvoltă soluții software pentru comerțul digital.
“În noul meu rol îmi propun extinderea prezenței ITGlobers în EMEA si APAC. În Europa Centrală și de Est accelerăm prin deschiderea unui nou hub în București, care va deservi toată regiunea și va contribui la creșterea cifrei de afaceri a companiei. Dezvoltarea și implementarea soluțiilor bazate pe inteligență artificială (AI First) vor constitui principalul focus pentru a îmbunătăți productivitatea și eficiența clienților noștri. Compania are clienți în 15 țări, printre cei de la nivel european numărându-se OBI, Whirlpool, Beko, Casino, Auchan, Cora, Yamamay, Dunnes sau Euro Supermercatos. În România, ne propunem să continuăm această creștere și să investim în parteneriate solide cu lideri din comerțul local și regional”, declară Cristi Movilă, noul CEO & Partner pentru EMEA și APAC al ITGlobers.
Cristi Movilă se ocupă de coordonarea echipelor dedicate pentru dezvoltarea proiectelor de comerț digital, operațiuni back-office și planuri de suport optimizate cu ajutorul inteligenței artificiale, training tehnic personalizat și design UX/UI inovator.
“ITGlobers are o echipă solidă și parteneriate strategice cu lideri globali în tehnologie, cum ar fi AWS, Microsoft, OpenAI și NVIDIA, și comerț digital, precum VTEX, Salesforce, Commercetools, Mirakl, Shopify sau SCAYLE, ceea ce oferă o bază excelentă de creștere pe termen lung “, completează Cristi Movilă.
Principalul diferențiator al serviciilor ITGlobers constă în utilizarea tehnologiilor bazate pe AI, care maximizează performanța și eficiența proceselor, asigurându-se astfel că soluțiile folosite sunt integrate și inovatoare.
În 2023, ITGlobers a ajuns la 200 de angajați la nivel global, o parte dintre aceștia fiind în Europa, în birourile din Valencia, Madrid, Barcelona și București.
Start-up-ul românesc Autocalls.ai a dezvoltat o soluție software inovatoare - roboți cu voce destinați automatizărilor departamentelor de client service. Agenții vocali, bazați pe inteligență artificială, pot purta conversații naturale în 25 limbi, sunt disponibili nonstop, pot avea concomitent convorbiri nelimitate și oferă suport LIVE pentru orice nișă. Astfel, timpii de așteptare din orice departament de suport clienți ar putea dispărea, iar răspunsurile la problemele consumatorilor ar fi mult mai rapide.
„Chatboții AI au revoluționat deja interacțiunea companiilor cu clienții. Există rapoarte care arată chiar că aceștia reușesc să răspundă în proporție de până la 80% întrebărilor de rutină ale clienților. Principala diferență pe care Autocalls.ai o aduce în piață constă în faptul că roboții AI sunt capabili să poarte o conversație naturală și un dialog liber unic pentru fiecare apel, urmărind obiectivul final, spre deosebire de boții clasici IVR unde dialogul se realizează prin apăsarea de taste predefinite. În funcție de gradul de dificultate, implementarea acestei soluții durează de la 2 săptămâni pentru un flux simplu precum cel de confirmări programări și până la 2-3 luni pentru cele complexe și legate strâns de sistemele clientului, precum colectarea de datorii cu propunerea unui plan de plată în tranșe. Suntem încrezători în capacitatea acestei soluții de a transforma complet modul în care companiile interacționează cu clienții”, a declarat Ștefan Petrea, co-fondator și CTO Autocalls.ai.
Investiția totală pentru dezvoltarea roboților vocali s-a ridicat la 300.000 de euro, iar compania își propune să automatizeze simplu, rapid și eficient, apelurile telefonice cu ajutorul inteligenței artificiale ale jucătorilor din România, dar și din Statele Unite ale Americii.
Noua soluție Autocalls.ai oferă o serie de beneficii pentru companiile care implementează această tehnologie, printre care se numără reducerea semnificativă a costurilor operaționale, crearea unui mediu mai pozitiv în cadrul companiei prin eliminarea sarcinilor repetitive și obositoare, precum și disponibilitatea multilingvistică 24/7 pentru un număr nelimitat de convorbiri simultane.
"Mediul de business devine tot mai competitiv, iar tehnologia ne permite să implementăm soluții menite să eficientizeze și să îmbunătățească experiența clienților. După ce am înțeles în propriul business nevoia unei astfel de soluții pe piața locală și nu numai, am dezvoltat un prototip funcțional care, în urma implementărilor validate, a devenit Autocalls.ai - soluția de roboți de voce destinată automatizărilor din serviciul clienți. Ne propunem să transformăm radical interacțiunile din departamentele de relații cu clienții, prin intermediul acestor agenți vocali bazați pe inteligență artificială”, a declarat Alex Filoti, co-fondator și CEO al Autocalls.ai.
Autocalls.ai se adresează în primul rând industriilor cu un volum ridicat de interacțiuni cu clienții, cum ar fi auto, call center, HoReCa, IT&C, banking, asigurări, comerț electronic și IFN-uri. Astfel roboții vocali pot deveni vânzători, recuperatori de creanțe, operatori bancari, se pot ocupa de rezervările din HoReCa, dar și de reclamații sau suport tehnic în orice domeniu.
Compania estimează o cifră de afaceri de 500.000 de euro în primul an de funcționare, pe baza implementărilor actuale ale soluției Autocalls.ai și discuțiilor deschise cu posibili parteneri.
Pe baza adopției tehnologiilor AI în tot mai multe industrii, a stadiului de dezvoltare și lansare al Autocalls.ai, valoarea companiei a fost estimată la 1 milion de dolari, în stadiul pilot, de pre-lansare, pe baza unei analize complexe a evaluatorului SEV Advisory Services.
În plus, compania se adresează unei piețe globale ce depășește 500 miliarde de dolari.