Doriti sa fiti parteneri cu noi?

Publicitate, proiecte speciale, sponsorizari - Eduard Stancu, Director dezvoltare - eduard@marketingfocus.ro

Digital Marketing, Mobile Marketing, New Media - Anca Macoviciuc - anca@marketingfocus.ro

Interviuri – Mihaela Pantea – mihaela.pantea@marketingfocus.ro

Evenimente - evenimente@marketingfocus.ro

Stiri, communicate de presa - redactia@marketingfocus.ro

Articole filtrate dupa data: Vineri, 27 Noiembrie 2020

Inovația în marketing și în companii nu este nouă. Există literatură de specialitate serioasă, principii, metode, know-how. Cu toate acestea, puține companii beneficiază de procese bine puse la punct de management al inovației. Încă prea puține au o metodologie formală de inovație de produs , deși multe au divizii R&D care explorează la granițele științei. Și mai puține dintre cele care încearcă au succes.

Aproape fiecare organizație de pe planetă a muncit sistematic în ultimii ani pentru a-și reinventa procesele de business de dragul vitezei și al eficienței, spunea Gary Hammel. Este suprinzător însă că atât de puține companii aplică același grad de diligență în tipul de inovație care contează cel mai mult: managementul inovației. Alături de Chartered Institute of Marketing (CIM) și Oxford College of Marketing am adus în România primul și singurul curs certificat de inovație de marketing. Alături de companiile care inovează cu succes în România, Unilever și MSL The Practice , continuăm seria de interviuri de know-how.

Ce înseamnă inovație de marketing pentru liderii din FMCG și cum susține Unilever inovația de marketing? Cum a apărut pe piața din România produsul Dero Protect?  Dar noua Pungă Magică Knorr? Cum poate deveni inovația mai sustenabilă? Aflați mai multe de la un profesionist cu peste 13 ani de experiență în Unilever, Ramona Pârvescu, Customer Development Lead.

Cum este susţinută inovaţia în compania în care lucraţi?   

Unilever a reușit să câștige inimile consumatorilor români de-a lungul timpului prin faptul că adresează foarte bine nevoilor acestora prin categoriile de produse pe care le are în portofoliu.  În mare măsură, acest lucru se datorează faptului că acordăm o atenție deosebită nevoilor existente ale consumatorilor noștri și suntem în permanență conectați la noile tendințe de consum.

La Unilever, inovațiile relevante pentru consumatori și pentru piață sunt baza de la care pornim atunci când lansăm produse noi, iar acest lucru ne-a ajutat să rămânem în permanență prezenți în topul alegerilor consumatorilor.

În plus, studiind constant piața, încercăm să identificăm direcția în care nevoile consumatorilor se vor îndrepta în viitor și să venim cât mai rapid pe piață cu produse care să preîntâmpine aceste nevoi. La Unilever, inovațiile relevante pentru consumatori și pentru piață sunt baza de la care pornim atunci când lansăm produse noi, iar acest lucru ne-a ajutat să rămânem în permanență prezenți în topul alegerilor consumatorilor.

Ce proiecte de inovaţie dezvoltaţi în prezent? Ce urmează? Care sunt planurile de viitor?

E prioritar pentru noi să reușim să răspundem rapid nevoilor din piață. În Unilever inovațiile vin la nivel de produse, iar anul acesta a fost cu atât mai important să rămânem aproape de consumatori și să le oferim soluții relevante pentru necesitatile lor.

Având în vedere contextul pandemiei, anul acesta am lansat DERO Protect, un detergent pudră, cu un conținut crescut de oxigen activ, care oferă o igienizare în profunzime a hainelor. Am pornit de la schimbarea comportamentului consumatorilor care au început să folosească anul acesta din ce în ce mai mult produse specializate de igienizare a rufelor. Astfel, am venit cu o soluție în acest segment, mai accesibilă ca preț față de folosirea detergentului alături de încă un produs pentru igienizare, simplificând astfel și procesul de spălare.

Tot în acest context, bazându-ne pe expertiza Cif, am lansat recent Cif Spray Disinfect & Shine, un produs dezinfectant fără clor, cu o formulă care omoară 99,9% dintre bacterii și virusuri. Conține agenți de curățare 100% derivați din surse naturale și, pentru că ne dorim să minimizăm impactul asupra planetei, parfumul folosit este biodegradabil.

În Unilever inovațiile vin la nivel de produse, iar anul acesta a fost cu atât mai important să rămânem aproape de consumatori și să le oferim soluții relevante pentru necesitatile lor.

Să nu uităm nici de categoria produselor alimentare, unde, având în vedere că toți ne regăsim în poziția de a găti mai mult acasă, Knorr a relansat o variantă îmbunătățită și ușor de folosit pentru Punga Magică, pachetul de care ai nevoie pentru a pregăti la cuptor mâncăruri delicioase, cu o nouă identitate de brand. De asemenea, Hellmann’s și-a luat angajamentul de a lupta împotriva risipei alimentare. Pe tot parcursul anului a venit în ajutor românilor cu o gamă largă de produse și propuneri de rețete și idei pentru pregătirea unor preparate delicioase pornind de la ce au deja în casă, adăugând un plus de savoare cu ajutorul sosurilor Hellmann’s.

În același timp, tot mai mulți consumatori români caută alimente pe bază de plante, alternative pentru carne sau produse lactate. Răspunzând acestei nevoi, Hellmann’s a lansat Sosul de maioneză Vegan, fără ouă, pregătit din surse vegetale, într-o rețetă creată special pentru cei care urmează o dietă vegană. Sosul este preparat doar cu ingrediente de calitate și e bogat în Omega 3.

În ceea ce privește categoria de produse de îngrijire personală, tot anul acesta, urmărind constant nevoile pieței, am lansat o formulă unică pentru săpunurile lichide Dove Care & Protect, care conține ingredient antibacterian și ¼ cremă hidratantă, care igienizează pielea și în același timp ajută la o hidratare necesară.

Nu în ultimul rând, finalul de an vine cu o noutate în categoria produselor de îngrijire personală – aducem în România primele produse Lifebuoy, unul dintre brandurile noastre cu tradiție, prezent în peste 60 de țări. Unul dintre cele mai cunoscute și apreciate branduri din portofoliul global Unilever. Într-un an aparte, prin brandul Lifebuoy oferim consumatorilor produse antibacteriene pentru igienă și îngrijire personală, produse indispensabile în această perioadă.

Cât de mult know-how şi iniţiative de inovaţie vin pe filieră internaţională şi cât de multă libertate aveţi pentru iniţiative locale? 

Ne aflăm într-o poziție destul de avantajoasă din acest punct de vedere. Identificăm în permanență ce tendințe de consum prezente la nivel mondial se regăsesc în nevoile pieței locale, apoi, cu ajutorul expertizei regionale și globale venim cu soluții și produse care răspund acestor nevoi într-un timp foarte scurt și la un standard ridicat de calitate.

Când vine vorba de inițiative locale, de-a lungul anilor am lucrat îndeaproape cu partenerii noștri din piața de retail din România. Cooperarea cu ei este extrem de importantă, ei sunt foarte aproape de români prin magazinele lor și ne ajută să validăm că proiectele noastre de inovații răspund nevoilor consumatorilor. 

Un alt avantaj îl reprezintă flexibilitatea locală pe care o avem prin cele trei puncte de producție din România, unde se produc detergenți, produse alimentare și înghețată. Cu ajutorul acestora reușim să răspundem preferințelor de gust locale. Spre exemplu, prin faptul că putem beneficia de producția locală de înghețată, am reușit să aducem pe piață rețete inovatoare, adaptate gusturilor și preferințelor românilor – un exemplu în acest sens sunt variantele de înghețată pentru copii, produse pe care cei mici le iubesc, iar pe care părinții le aprobă datorită raportului nutrițional al acestora (avem standarde nutriționale stricte, produsele destinate copiilor din portofoliul nostru de înghețată nu depășesc 110 kcal/porție).

 

Published in Interviuri

Compania Arçelik a fost numită Lider al Industriei în categoria de electrocasnice sustenabile, pentru al doilea an consecutiv, în cadrul Indicelui de sustenabilitate Dow Jones, care evaluează performanțele celor mai mari companii din lume în ceea ce privește sustenabilitatea. De asemenea, pentru al patrulea an la rând, Arçelik este singura companie industrială, din Turcia, listată în DJSI Emerging Markets Category.

Sustenabilitatea este una dintre prioritățile Arçelik, viziunea companiei fiind „Respecting the World, Respected Worldwide”.

„Desemnarea ca Lider în Industrie în cadrul Indexului de sustenabilitate Dow Jones, un etalon în materie de sustenabilitate corporativă, reprezintă o realizare importantă care demonstrează că suntem pe drumul cel bun. Suntem mândri de acest succes, pe care l-am obținut împreună cu toți angajații noștri. Am impus un standard exemplar de urmat pentru companiile din industria noastră. Am devenit neutri în ceea ce privește emisiile de carbon în producția globală din 2019 și 2020, datorită proiectului de finanțare a carbonului pentru frigidere eficiente din punct de vedere energetic, din Turcia. În cadrul acestuia, la Arçelik, am obținut un credit de 305.407 de tone de carbon VCS (Standard de carbon verificat) care a fost utilizat pentru a compensa emisiile de gaze cu efect de seră globale, directe și indirecte (Scopul 1 și 2) din 2019 și 2020.

Plănuim ca, în următorii ani, să investim încă 50 de milioane de dolari în energie regenerabilă și eficiență energetică, o investiție pentru viitorul planetei. Împreună cu mărcile noastre, vom continua să dezvoltăm produse prietenoase cu mediul, să ne canalizăm eforturile către o producție eficientă din punct de vedere al consumului de apă și energie și să implementăm proiecte sociale pe tot globul, ajutând la combaterea risipei alimentare și încurajând o viață sănătoasă. De asemenea, ne-am extins lista de obiective, prin punerea în aplicare a inițiativelor noastre de sustenabilitate, nu doar în domeniul mediului, ci și în sfera socială și cea de guvernare. Vom continua să ne implicăm activ în acțiuni ce țin de protejarea planetei și să-i încurajăm și pe alții să aibă un stil de viață cât mai sustenabil”, a declarat Hakan Bulgurlu, CEO Arçelik.

„În calitate de lider al pieței de electrocasnice din România, avem o responsabilitate uriașă privind modul în care ne desfășurăm activitatea și amprenta pe care o lăsăm asupra mediului înconjurător. Am integrat sustenabilitatea ca parte vitală a modelului nostru de business, iar unitatea de producție de la Ulmi, singura fabrică 4.0 din România, reprezintă angajamentul nostru în această direcție. Industry 4.0 nu înseamnă numai tehnologii robotizate și inteligență artificială, ci reprezintă, în primul rând, sustenabilitate și un viitor mai bun pentru generațiile viitoare. Axată pe utilizarea eficientă a resurselor și pe soluții economice circulare, unitatea noastră de la Ulmi contribuie semnificativ la lupta împotriva schimbărilor climatice, fiind singura fabrică din România care deține certificarea LEED Platinum, document care atestă cele mai înalte performanțe în domeniul producției sustenabile”, a declarat Murat Büyükerk, CEO Arctic.

Arçelik, care continuă să gestioneze studii de pionierat în privința combaterii schimbărilor climatice, și-a publicat deja obiectivele pentru 2030. În al 12-lea raport de sustenabilitate, compania a precizat că va pune în funcțiune un sistem de energie regenerabilă de 15 MW, în propriile instalații de producție, până în 2030. Arçelik, care în 2019 a folosit 100% energie verde, pentru operațiunile sale din Turcia și România, își propune să utilizeze 100% energie regenerabilă în toate fabricile sale, până în 2030. De asemenea, Arcelik și-a propus să scadă consumul de energie utilizat pentru producerea fiecărui produs cu 45% până în 2030 (comparativ cu măsurătorile din 2015, în fabricile din Africa de Sud, Rusia, Turcia, România, China, Thailanda și Pakistan).

Arçelik, prima și singura companie industrială din Turcia care deține două centre de reciclare DEEE (Deșeuri de Echipamente Electrice și Electronice), a reușit, în ultimii șase ani, să realizeze economii de energie de 315 GWh și de apă de 6,4 milioane de tone, prin înlocuirea produselor vechi cu unele mai eficiente din punct de vedere al consumului, indiferent de marcă. Produsele vechi colectate de pe piață sunt trimise către centrele DEEE Arçelik unde sunt reciclate. Economiile generate sunt echivalente cu consumul zilnic de energie electrică din aproape 39 de milioane de gospodării și consumul zilnic de apă din 7,9 milioane de locuințe. Prin reciclarea acestor deșeuri, 155.000 de tone de emisii de CO2 nu au mai ajuns în atmosferă.

 

Published in Noutati
  • Starcom România lansează, pentru al șaptelea an consecutiv, studiul de referință Consumer Report.
  • În timp ce anumite tendințe s-au menținut și anul acesta, câteva concluzii sugerează schimbări în comportamentul consumatorului român: au crescut timpul petrecut vorbind la telefon, consumul conținutului online, dar și atenția la prețuri și oferte speciale.

Starcom România lansează ediția 2020 a studiului Consumer Report, care analizează comportamentul consumatorilor români în materie de conținut online și offline, activități practicate, preferințe de cumpărare și utilizare a tehnologiei. Aflat la cea de-a 7-a ediție, studiul este util pentru înțelegerea consumatorilor și a evoluțiilor de comportament urmărite de mediul de business.

Tradițional, studiul împarte consumatorii în patru categorii:

  • Familii cu copii („Families with kids”) – familii care au copii cu vârsta până în 14 ani, cei mai mulți având vârsta cuprinsă între 18-45 ani;
  • Adolescenţii („Teens”) – majoritatea elevi, cu vârsta cuprinsă între 14 şi 17 ani;
  • Tinerii necăsătoriţi („Single Youth”) – cu vârsta cuprinsă între 18 şi 34 de ani;
  • Familii fără copii în grijă („Families without kids”) – majoritatea membrilor familiei au depăşit vârsta de 45 ani şi nu au copii mai mici de 14 ani în grijă.

Despre ediția de anul acesta

„Aşa cum v-am obişnuit în fiecare an, ediţia 2020 a Consumer Report, include o multitudine de date: de la obiceiuri de consum media, la principalele activităţi ale românilor din mediul urban, comportamentul la cumpărăturile atât offline, cât și online, valorile fundamentale în funcţie de segmentul de vârstă şi noi studii de caz foarte interesante din industria marcom. In varianta interactivă a Consumer Report  o să puteţi vedea evoluţii ale acestor comportamente faţă de anul 2019, plus date integrate din studiile  Starcom România, parte din seria HumanGraphExperience”, a declarat Andreea Zanfir, Consumer Data Strategist Starcom România.

Cele mai importante aspecte prezentate pe larg în ediţa de anul acesta a Consumer Report

Utilizarea televizorului și a altor dispozitive

TV-ul rămâne un mediu folosit de toate categoriile de consumatori. Familiile sunt principalii consumatori de TV în varianta offline (i.e. televizor și alte dispozitive). În schimb, adolescenții și tinerii necăsătoriți folosesc cu preponderență mediul online pentru a urmări programe TV.

Totodată, numărul dispozitivelor conectate tinde să scadă de la an la an, în ritm cu creșterea penetrării TV-urilor smart – de 2% în 2020 comparativ cu anul trecut, ambele evoluții fiind susținute în special de segmentele de vârstă mai tinere.

Consumul de conținut online

Discrepanțele dintre grupele de vârstă privind utilizarea Internetului s-au menținut și anul acesta: peste jumătate dintre tineri petrec mai mult de 6 ore pe zi online, spre deosebire de seniori, care petrec de peste trei ori mai puțin.

În ceea ce privește dispozitivele folosite pentru navigarea Internetului, telefonul mobil este cel mai popular în rândul tuturor categoriilor. PC-ul este folosit de peste două treimi dintre tineri, în timp ce tabletele și Smart TV sunt utilizate de mai puțin de 10% din populație. Tabletele rămân dispozitivul preferat al familiilor cu copii.

Frecvența folosirii telefonului mobil

Nevoia de a rămâne conectat la cei dragi se reflectă în creșterea timpului petrecut vorbind la telefon, comparativ cu anul anterior, cu cel puțin un punct procentual pentru cei care vorbesc mai mult de jumătate de oră zilnic. Distribuția este relativ uniformă între segmentele de vârstă investigate.

O altă tendință observată anul acesta este creșterea măsurii în care utilizatorii folosesc telefonul pentru a accesa rețelele de socializare și a trimite mesaje.

Consum de conținut audio offline & online

Preferințele segmentelor vizate se mențin și anul acesta: adolescenții și tinerii necăsătoriți optează pentru conținutul audio online, în timp ce familiile aleg conținutul offline.

Modul în care este consumat radio s-a schimbat comparativ cu anul trecut: mai puține persoane ascultă radio acasă (-2%) sau în mașină (-2%). Totodată, consumul radio a scăzut printre adolescenți, în timp ce bărbații ascultă mai mult radio din mișcare comparativ cu femeile. Pentru că datele au fost colectate înainte de sistarea unor activități economice și schimbarea regimului de muncă, Starcom România se așteaptă la o creștere a consumului radio casnic în viitor.

Programele radio & frecvența ascultării acestora

Programele de muzică și știri sunt principalele motive pentru care românii pornesc radioul. Totuși,  consumul de programe a scăzut comparativ cu anul anterior: 55% dintre respondenți ascultau programe radio de cel puțin 6 ori pe săptămână în 2019 și doar 51% în 2020. Consumul este susținut de bărbații din grupuri de vârstă mature, în timp ce tinerii și femeile ascultă radio mai puțin.

Conținutul audio: tipuri de muzică

Numitorul comun al categoriilor de vârstă rămâne muzica Pop/ Disco/ Dance. Cu toate acestea, există diferențe notabile între segmentele vizate privind preferințele muzicale: adolescenții sunt atrași de Rap și Hip-Hop, adolescentele de genuri care au versuri cu o dimensiune emoțională, iar muzica rock este ascultată deopotrivă de adolescenți și tineri necăsătoriți, în timp ce muzica ambientală și ritmurile mai line sunt preferate de familiile cu copii.

Conținut editorial: offline versus online

Comparativ cu 2019, se observă o creștere semnificativă a consumului editorial online (în medie, 7%). Evoluții considerabile s-au remarcat în cazul adolescenților (15%) și la tinerii necăsătoriți (9%). Pe de altă parte, tot ei sunt cei care continuă să petreacă mai puțin timp citind ziare și reviste, comparativ cu restul grupurilor.

Frecvența cititului și preferințe privind cărțile

Frecvența cititului a scăzut comparativ cu anul trecut: de exemplu, numărul celor care declară că nu citesc niciodată cărți în formă fizică a crescut cu 4%. Adolescenții, în special femeile, continuă să fie principalii cumpărători de cărți, cu o afinitate pentru proză și poezie. Așa cum era de așteptat, familiile cu copiii preferă cărțile pentru copii, iar tinerii necăsătoriți, cărțile specializate.

Topul activităților din timpul liber

Adolescenții și tinerii necăsătoriți, în special bărbații, continuă să fie segmentele care petrec cele mai multe ore în afara casei: între 3-5 ore pe zi în timpul săptămânii și mai mult de 5 ore pe zi în weekend. În timp ce bărbații ies din casă pentru a folosi un PC și a practica sport, femeile preferă să viziteze un prieten sau să meargă la un salon cosmetic. Cât privește activitățile preferate acasă, multe se leagă de folosirea PC-ului.

Comportamentul la cumpărături

Românii au devenit mai atenți la prețuri comparativ cu anul trecut. Totuși, segmentele tinere rămân mai puțin sensibile la preț și mai impulsive față de media celorlalte grupuri din mediul urban. Adolescenții caută proximitate, tinerii necăsătoriți sunt atenți la caracteristicile produselor și la reputația mărcilor, în timp ce familiile cu copiii iau deciziile de cumpărare pe baza experienței lor anterioare.

E-commerce

Cel mai important criteriu pe care consumatorii îl iau în calcul atunci când aleg un magazin de cumpărături online rămâne, ca și în anii trecuți, prețul. Însă, al doilea criteriu din top, care în Consumer Report 2019 era livrarea, a fost înlocuit cu ofertele speciale, sugerând o și mai mare atenție pentru restrângerea cheltuielilor.

Plățile online au crescut, chiar dacă plata la livrare rămâne preferată de români, iar Starcom România anticipează un avans semnificativ al acestora în contextul pandemiei. Cât privește tipul de produse comandate online, îmbrăcămintea, cărțile, încălțămintea și produsele de îngrijire personală rămân principalele produse achiziționate de media urbană.

Valorile consumatorilor români

Toate segmentele continuă să fie ghidate de nevoile lor fundamentale: ca ceva să se întâmple, să se conecteze și să dețină controlul. Segmentul adolescenților se diferențiază de media urbană prin nevoia lor de a fi luați în serios și de a aparține, mai ales în rândul femeilor adolescente. Pe măsură ce înaintează în vârstă, românilor le crește dorința de a crea relații solide.

Informațiile au fost extrase din Consumer Report 2020 şi se bazează pe date provenite din studii de monitorizare a comportamentului media, dezvoltate de Starcom  Media România.

Consumer Report poate fi descărcat de pe https://www.starcomblog.ro/

 

Published in Noutati

Portalul Marketing Focus a fost lansat de Institutul de Marketing  cu scopul de a aduce un plus de informatie, idei si resurse de marketing atat profesionistilor de marketing, cat si celorlalti actori si departamente implicate in livrarea performantei de marketing: comunicare si relatii publice, resurse umane, IT, financiar,  relatii cu clientii si nu in ultimul rand management. 

Newsletter

Aboneaza-te pentru a fi la zi cu ultimele informatii din marketing.