Doriti sa fiti parteneri cu noi?

Publicitate, proiecte speciale, sponsorizari - Eduard Stancu, Director dezvoltare - eduard@marketingfocus.ro

Digital Marketing, Mobile Marketing, New Media - Anca Macoviciuc - anca@marketingfocus.ro

Interviuri – Mihaela Pantea – mihaela.pantea@marketingfocus.ro

Evenimente - evenimente@marketingfocus.ro

Stiri, communicate de presa - redactia@marketingfocus.ro

Mediul video îi face pe oameni să se simtă în mod specific mai conectați și mai implicați în lumea înconjurătoare

07 Noi 2021

Cum se pot întâlni studiile tehnice cu marketingul altfel decât într-o companie producătoare de materiale de construcții? Cum se poate face performanță în acest context? Prin oameni conduși de pasiune și profesionalism, așa cum este managerul de marketing al companiei Xella România, Ramona Pîrlog. Despre cum poți valorifica relațiile dintre departamente, despre cum îmbini comunicarea prin forța de vânzare cu brandingul, dar și despre surse de energie inepuizabile precum cauzele sociale în care crede, puteți parcurge mai jos un interviu plin de inspirație.

Pe scurt, cum te autodefinești ca om și ca profesionist în marketing?

Pot spune că sunt un om și un profesionist, deopotrivă, curios, mereu interesat să descopere lucruri noi și să înțeleagă cum funcționează lucrurile. Totodată, mă concentrez în egală măsură atât pe dezvoltarea personală, cât și profesională.

Ce sau cine te-a inspirat până în prezent în carieră?

Cred categoric că educația pornește de acasă. Primele persoane care au jucat un rol cu adevărat important în ceea ce urma să devin, au fost părinții și bunicii. Ei m-au inspirat să devin tot mai bună în tot ceea ce fac. Alegerile în materie de școală mi-au fost inspirate de trei profesori care mi-au marcat evoluția. Profesoara de fizică din școala gimnazială, iar ulterior aveam să termin o facultate tehnică, profesorul de economie din liceu a cărui influență se vede zi de zi în activitatea mea de om de marketing, și profesoara de religie care mi-a făcut cunoștință cu voluntariatul, pe care odată ce am început să îl practic, la 13 ani, nu m-am mai oprit decât pentru perioade scurte de timp. Consider că este foarte important să întâlnim acele persoane care prin experiența lor, ne pot ghida prin viață. Astfel, am ales să investesc în conceptul de mentor, cu speranța că se va răspândi tot mai mult și la noi în țară. În prezent, urmez cursurile unui program de management din cadrul Bucharest International School of Management. Sunt extrem de încântată de modul de predare, de experiența și talentul oratoric la profesorilor. În viața de zi cu zi, mă inspiră foarte mult oamenii cu care interacționez.  Pot spune că am și am avut mereu noroc de oameni faini în jur, de la șefi la colegi, la prieteni și așa mai departe.

De ce marketing? Și de ce într-un domeniu care poate să pară rigid din exterior? Și care poate să pară predominant destinat genului masculin?

Sunt om de marketing cu facultate tehnică, Facultatea de Îmbunătățiri Funciare și Ingineria Mediului (USAMV București), specializarea Inginerie Economică în Construcții. Aș putea spune că marketingul m-a ales pe mine și asta pentru că în primul an de master am fost recrutată de o companie românească pe rolul de Marketing Specialist. Și așa a început povestea mea de dragoste cu marketingul. Am vrut să cresc, să descopăr, motiv pentru care am început să fac tot mai multe cursuri de formare și specializare în marketing, management, sales și leadership atât în România, cât și în Germania.

Iar din 2018, m-am alăturat echipei Xella România, principalul jucător pe piața de zidărie din România cu două branduri de produs – Ytong și Macon – și cu brandul de termoizolație Multipor, pe poziția de Marketing Manager, îmbinând perfect formarea mea de inginer cu anii de experiență în marketing și vânzări. Înclinațiile mele sunt preponderent tehnice și analitice, fapt ce mă fac să fiu potrivită pentru acest domeniu. Și cel mai important, cu energia și creativitatea mea aduc culoare în acest domeniu preponderent masculin

Ați integrat continut video în cele mai recente activări online, iar despre Tik Tok s-a spus că este rețeaua unei grupe de vârstă extrem de tinere. Cum au fost primite de public mesajele pe acest canal?

Tik Tok este o platformă veselă, lucru ce ne-a inspirat să fim mai creativi ca niciodată. Am mizat pe faptul că mediul video îi face pe oameni să se simtă în mod specific mai conectați și mai implicați în lumea înconjurătoare. Surpriza a venit în momentul în care am văzut statisticele – cu toate că tinerii sunt mai atrași de Tik Tok decât celelalte categorii de vârstă, campania noastră a avut o vizibilitate foarte bună și în rândul persoanelor cu vârsta cuprinsă între 45 și 55 de ani. Odată ce am observat acest lucru, am continuat și am abordat cât se poate de direct preconcepțiile. Am creat content care să atragă atenția pe bune și care să facă din BCA un subiect de discuție.

Când, unde și cum se întâlnesc din punctul tău de vedere departamentele unei companii pentru a pune în mijloc clientul? Care sunt responsabilitățile și limitările echipei de marketing în acest demers?

Personal, cred că sunt foarte puține departamente care nu interacționează deloc cu clientul. La Xella, interacțiunea cu clientul este dată de intersecția unui trio între marketing, vânzări și producție, care beneficiază, desigur, și de suportul venit din partea celorlalte departamente. Și afirm acest lucru, deoarece echipa de producție are în responsabilitatea sa calitatea produsului, iar cea de marketing are responsabilitatea de a construi branduri, de a cunoaște piața și de a comunica eficient cu clienții. Iar împreună cu echipa de vânzări, se asigură ca cei care interacționează cu brandurile noastre să aibă o experiență cât mai bună. Cred că limitările vin din perspectiva inovației, mai ales în domeniile tehnice.

Este responsabilitatea socială corporativă un demers de marketing? De ce?

Responsabilitatea socială corporativă este un demers care susține valorile în baza cărora funcționează compania. Trăim în comunități, exploatăm corect resursele, implementăm măsuri sustenabile și ne respectăm clienții, partenerii și angajații. Da, responsabilitatea socială corporativă este un demers de marketing prin care facem acțiuni pentru comunitate și mediu menite să contribuie la o viață mai bună. Tocmai în spiritul acestei determinări, am decis susținerea mai multor proiecte de CSR printre care amintesc Spitalul Marie Curie, unde am susținut construcția primului spital de Oncologie și Radioterapie Pediatrică din România cu 1.700 de metri pătrați de sistem constructiv Ytong eficient energetic. Sau proiectul Școala de Olărit de la Colți, primul atelier de acest fel din zonă, deschis ca spațiu de lucru al artiștilor în regim de rezidență și școală. Școala de Olărit este un proiect dezvoltat în spiritul valorilor care ne ghidează întreaga activitate – solidaritate și responsabilitate – și suntem mândri să fim parte dintr-un proiect ce va reprezenta un viitor reper cultural important din zona Buzăului, care va susține olăritul local și național și care va avea, de asemenea, beneficii sociale pentru comunitatea locală.

Investiții în branding sau în forța de vânzare? Cum se înclină balanța?

Nu sunt de părere că acestea sunt mutually exclusive, ci consider că ele se completează foarte bine. Atunci când investești în branding, vrei să oferi o identitate produsului care să îl poziționeze corect în piață, dar investești periodic în forța de vânzări, pentru a te asigura că mesajele ajunse în piață sunt conforme cu identitatea și valorile brandului și că acestea sunt unitare, indiferent de persoana care le comunică. Cred foarte mult în colaborarea dintre marketing și vânzări, iar la Xella încercăm realmente să o facem să funcționeze, mai ales că CEO-ul companiei, Marius Dragne, încurajează foarte mult această practică.

Eforturi pentru a genera new business sau pentru a fideliza portofoliul de clienți actual? Pentru ce optezi?

Depinde foarte mult de natura businessului și de strategia de marketing. Sunt businessuri unde clienții cumpără o dată sau de maxim două ori pe parcursul vieții, iar atunci efortul mai mare este normal să se îndrepte către generare de new business.

În cazul nostru, de exemplu, avem ambele strategii, în funcție de tipul de client. Dar cred foarte mult în word-of-mouth și în faptul că un client mulțumit te recomandă către alți potențiali clienți. La Xella tratăm cu maximă seriozitate satisfacția clienților. Răspundem fiecărei reclamații în parte și, împreună cu echipa de vânzări, ne asigurăm că avem clienți mulțumiți. Toate aceste demersuri le facem pentru că vrem să ne îmbunătățim constant serviciile și produsele oferite.

Care estimezi ca va fi tendința in ceea ce privește îmbinarea dintre offline și online?

Trăim vremuri interesante și tendința de digitalizare a fost mult accentuată de pandemie. Vedem acest lucru în toate industriile. Spre exemplu, magazinele de haine devin, mai degrabă, showroomuri de prezentare încurajând cumpărăturile online. Cu siguranță și în construcții lucrurile se schimbă. Poate nu cu aceeași viteză că în alte industrii, dar și noi observăm impactul acestei tendințe.

Din perspectiva comunicării de marketing, cred în continuare și în canalele tradiționale, dar este evident că pilonul principal, în acest moment în piață, este cel digital. Noi facem campanii în online de aproape zece ani deja și avem rezultate foarte bune, măsurabile. Suntem la un click distanță de persoanele care își construiesc o casă cu sfaturi și informații, scopul final fiind acela de a oferi o experiență pozitivă consumatorilor, oferindu-le soluții de zidărie pentru locuințe sănătoase și eficiente energetic.

Revenind un pic la customer focus, unde crezi că este limita dintre responsabilitatea departamentului de marketing și cea a celui de resurse umane când vine vorba despre trainingul angajaților care au contact direct cu clienții?

 Din punctul meu de vedere, responsabilitatea departamentului de HR este de a căuta și alege oamenii potriviți. Potriviți companiei, brandului sau serviciilor oferite. Și, bineînțeles, să îi formeze astfel încât să dobândească skillurile necesare jobului lor: cursuri de negociere, comunicare, public speaking, personal branding, etc. Mai exact, „cum să zică”. Marketingul vine cu „ce să zică”. Plecând de la skillurile deja conturate de HR, responsabilitatea departamentului de marketing este să se asigure că toți angajații înțeleg misiunea, valorile companiei, ale brandului, că știu poziționarea în piață, și că au toate instrumentele de comunicare necesare. De asemenea, cred foarte mult în lucrul în echipa, indiferent că vorbim de oameni din același departament sau departamente diferite. Cred că dacă toată lumea cunoaște și înțelege misiunea și obiectivele companiei, vor trage în aceeași direcție și rezultate vor fi pe măsură.  

Cum îți încarci bateriile și te motivezi pentru a avea energie în toate proiectele pe care le derulezi? (Mă refer atât la jobul full time cât și la activitatea din organizații de charity, conform LinkedIn)

 Find a job you enjoy doing, and you will never have to work a day in your life,” în cuvintele lui Mark Twain. Dar realitatea nu este chiar așa, pentru că nu toate zilele sunt roz și nu mereu facem doar ce ne place. Cel mai important este să fim sinceri cu noi și chiar să găsim lucruri pe care să le facem cu pasiune. Pentru mine, nu este sustenabil să fac ceva în care nu pun suflet sau nu cred.

Profesional, îmi place foarte mult să am o activitate dinamică, să mă implic în proiecte noi, să interacționez cu oameni, să concep strategii, planuri de business, să merg la filmări sau chiar să mă întâlnesc cu clienți pe șantier. În timpul liber, mă implic în cauzele în care cred, prin activități de voluntariat. Cred foarte mult în echilibru, iar pentru mine echilibrul înseamnă un job frumos, viață personală, sport, viață socială, educație continuă și hobbyuri. Îmi încarc bateriile exact din ceea ce fac. Din interacțiunea cu oamenii, din proiectele pe care le punem în aplicare. Iar când se termină energia de tot, fug acasă la părinți sau într-o vacanță. Oriunde, numai soare să fie. 

 

Teodora Adamache Brânzoi

Teodora Adamache Brânzoi este specialist marketing cu experienţă profesională de peste 10 ani formată în lucrul pentru companii mici, medii şi multinaţionale din diverse domenii precum servicii profesionale, asigurări, agricultură, investiţii imobiliare, tehnologie.

Are un Award în strategie digitală şi lucrează în prezent la DWF - Genuine SEO Agency.

 

Portalul Marketing Focus a fost lansat de Institutul de Marketing  cu scopul de a aduce un plus de informatie, idei si resurse de marketing atat profesionistilor de marketing, cat si celorlalti actori si departamente implicate in livrarea performantei de marketing: comunicare si relatii publice, resurse umane, IT, financiar,  relatii cu clientii si nu in ultimul rand management. 

Newsletter

Aboneaza-te pentru a fi la zi cu ultimele informatii din marketing.