Doamna profesor,  Cristina Bogdan, o dezbatere de pe agenda celei de a 65-a editii a Festivalului Cannes-Lions: Moartea masculinitatii si impactul asupra creativitatii in comunicare (Death of Masculinity and its Impact on Creative Communications), m-a mobilizat sa va propun sa ne oferiti o rapida (in spiritul timpului), dar atenta "calatorie" prin lumea reprezentarilor asupra masculinului si femininului in comunicare.

Daca sunteti de acord in privinta a doua premise:

• in pragmatismul sau, marketingul scaneaza nevoi latente sau explicite si propune solutii accesibile de satisfacere a acestora, iar
• publicitatea reda sugestiv tendinte, transpune mentalitati in mod creativ, anticipeaza sau propune "modele noi" de atitudine, comportament, stil de viata,

putem trece la o abordare aplicata. Daca nu, va invit mai intai sa le ajustati.

CB: Sunt de acord cu tabloul schiţat de dvs, aş adauga doar o nuanţa (intrucatva evidenta): marketingul se foloseşte adesea de strategii care schematizeaza realitatea şi nevoile consumatorilor, construind scurtaturi de gandire care se reflecta, implicit, şi in discursul publicitar.

As mentiona cateva exemple sugestive pentru reprezentarea femininului in publicitate (marketing), prin complementaritate cea a masculinului fiind usor de dedus:

• O auzi suspinand: "Mi-as fi dorit sa fiu barbat!"- sloganul marcii americane de tigari Nebo intr-o campanie din anul 1912 - perioada cand, pe de o parte, fumatul de catre femei nu era agreat social, iar pe de alta, miscarea femeilor pentru drept de vot a prins contur mai puternic;
• "intriga" Palmolive (cam in acelasi interval de timp): Cei mai multi barbati intreaba "e frumoasa?", nu "e inteligenta?"
• mesajul-reper al feminismului: "We can do it" (reinterpretat social si comercial in anii *80);
• iluzia tineretii vesnice si sugestia unor standarde fizice absurde;
• mai recent, campanii care proclama ca si parul carunt are farmecul lui sau ca niste kg in plus fata de greutatea ideala nu-s un minus pentru frumusete…

Femininul pare a fi (fost) trecut prin toate provocarile, marketingul/publicitatea propunand (impunand), iar apoi spulberand fara menajamente standarde, stereotipuri.

Sa fie motivul pentru care atentia pare a se orienta mai evident acum spre lumea masculinului?

CB: E adevarat ca femininul a fost disecat, cantarit, aşezat sub lupa, criticat, pus la stalpul infamiei sau, dimpotriva, adulat, analizat in fel şi chip, cel puţin in ultimul veac, dar cred ca motivul pentru care ne indreptam acum atenţia preponderent catre lumea masculinului poate fi şi un altul. De-a lungul timpului, in majoritatea covarşitoare a culturilor, barbatul a fost considerat omul prin excelenţa (ca dovada ca, la nivel lingvistic, masculinul şi umanul sunt desemnate frecvent prin acelaşi cuvant, fapt ce a indus ideea ca masculinul este reperul, criteriul de referinţa). Acest caracter generic, care odinioara i-a asigurat intaietatea, tinde sa-l transforme astazi pe barbat intr-o persoana generica, universal generalizabila (pentru a folosi sintagma lui Michael Kimmel). De aici rezulta un soi de invizibilitate a masculinului, care deriva şi din faptul ca rolurile care ii erau in mod tradiţional rezervate (Protector, Provider, Procreator) sunt, in prezent, puse in discuţie şi contestate de noile tipuri feminine, independente din toate punctele de vedere (pe o scala ce merge de la criteriul psihic pana la cel financiar).

Inca din anii ʿ70 ai secolului trecut, incepeau sa apara intrebari referitoare la statutul şi importanţa barbatului in societate şi in familie. El nu mai era un dat incontestabil, ci devenea, treptat, "o problema de rezolvat". Intr-un roman din anii ʿ90 (Lent dehors, Gallimard, 1993), Philippe Dijan surprinde aceasta nelinişte referitoare la statutul contemporan al masculinitaţii: Ani de-a randul, mi-am imaginat ca femeia este misterul absolut. Astazi insa mi se pare ca sunt greu de inţeles eu insumi, in calitate de barbat… Cred ca pot inţelege la ce serveşte o femeie, dar un barbat, la ce serveşte acesta? Şi ce inseamna de fapt a fi barbat?

Asistam la o reaşezare a genurilor, iar masculinul (cu toate tipologiile actuale, unele extrem de sofisticate) are nevoie de timp pentru a-şi defini mai clar statutul, aşteptarile, competenţele, vulnerabilitaţile, rolurile etc

Asistam la o reaşezare a genurilor, iar masculinul (cu toate tipologiile actuale, unele extrem de sofisticate) are nevoie de timp pentru a-şi defini mai clar statutul, aşteptarile, competenţele, vulnerabilitaţile, rolurile etc.

Prin prisma preocuparii Dvs. pentru antropologie sociala si culturala, studii de gen, v-as ruga sa delimitati in cateva randuri ceea ce considerati semnificativ in diferentierea feminism-feminitate, respectiv masculinism (machism) - masculinitate.

CB: Uneori semnificaţiile celor doi termeni din perechile pe care le-aţi menţionat nu sunt corect cunoscute şi, de aici, o intrebuinţare eronata a lor. Termenul feminism se refera la o doctrina (insoţita de diverse forme de activism, specifice anumitor perioade şi spaţii culturale), care susţine ca ierarhia existenta de-a lungul istoriei intre barbaţi şi femei nu işi are radacinile intr-o inegalitate naturala, ci intr-una construita cultural. Discursul despre statut, putere, rol social etc a fost, pana in ultima suta de ani, unul eminamente masculin, din el derivand o anumita viziune asupra relaţiilor de gen. Studiile lui R. W. Connell (Gender and Power: Society, the Person and Sexual Politics, 1987; Masculinities, 1995) se refera la modul in care puterea sociala deţinuta de barbaţi a creat şi a intreţinut inegalitatea de gen, prin intermediul celor trei aspecte fundamentale ale oricarei societaţi: munca, autoritatea şi cathexis-ul. Diviziunea de gen a muncii (ca sa ma refer doar la acest element) a fost prezenta in toate comunitaţile, fapt demonstrat de cercetarile lui George Murdock de la jumatatea secolului trecut (pe un eşantion de peste 200 de populaţii). Acest lucru se rasfrange, de altfel, şi la nivel lingvistic, dupa cum indica o suita de studii construite in jurul numelor de profesii feminine şi masculine.

Daca feminismul (ca şi machismul, de altfel) este o doctrina, o ideologie, feminitatea poate fi definita ca un set de comportamente, atitudini, roluri, asociate preponderent femeilor, şi care au o radacina biologica, dar, mai ales, una socio-culturala. Fiecare dintre noi este rezultatul unei ereditaţi biologice, dar şi al unei ereditaţi sociale (R. Linton). Sunt evidente diferenţele biologice dintre femei şi barbaţi (din punct de vedere hormonal, cromozomial, la nivelul creierului, al constituţiei fizice etc), dar exista şi numeroase deosebiri care provin din exercitarea, in durata lunga, a unor activitaţi diferite: din sfera ingrijirii (pentru femei) şi, respectiv, din cea a asigurarii hranei şi protecţiei (pentru barbaţi).

Feminitatea şi masculinitatea nu mai sunt considerate astazi esenţe imuabile, ci modalitaţi de construcţie a identitaţii in relaţie. Ele pot avea caracter fluid, fluctuant, in funcţie de raporturile pe care indivizii le stabilesc cu semenii lor. De asemenea, ele cunosc felurite ipostaze, nu exista o singura feminitate / masculinitate, ci o multitudine de infaţişari şi nuanţe ale acestora, uneori puternic contrastante (de pilda, masculinitatea hegemonica şi cea homosexuala sau feminitatea accentuata şi cea rezistenta).

Pe de alta parte, odata ce un gen este atribuit, societatea se aşteapta ca indivizii sa acţioneze in conformitate cu el. In practicile curente, aceste aşteptari trebuie implinite şi reproduse pentru a nu perturba ordinea sociala (Pierre Bourdieu).

Ce poate fi "periculos" in modul in care comunicarea se joaca cu imaginea femeii (stereotipuri, roluri, tabu-uri)?

CB: Orice formatare a gandirii, orice schematizare a ei, orice exilare a nuanţelor imi par a fi "periculoase", iar comunicarea actuala este adesea reductiva. Nu mai avem (sau nu ne mai oferim) ragazul unor dialoguri ample, bine construite şi argumentate, in jurul temelor care ne preocupa. Nu mai analizam in profunzime realitaţile, am pierdut capacitatea de a privi simultan, microscopic şi telescopic, o anumita secvenţa. S-a trecut, aşa cum explica pertinent Aurel Codoban (Imperiul comunicarii. Corp, imagine, relaţionare, Idea Design & Print, 2011), de la transmiterea de informaţii la construirea de relaţii. Cunoaşterea a fost inlocuita de comunicare şi accentul s-a mutat de pe ce anume enunţi pe cum o faci. Acest lucru e valabil pentru orice discurs, nu numai pentru cele care construiesc imaginea mai mult sau mai puţin stereotipa a femeii.

Riscul major imi pare a fi acela de a impune anumite tipare feminine (dar acest lucru este valabil şi pentru cele masculine, mutatis mutandis), care le exclud pe cele care nu se integreaza perfect in ele. De la modele ce se refera la aspectul fizic pana la imagini ce traseaza criteriile pentru integrarea in cate o categorie socio-profesionala, mai mult sau mai puţin dezirabila – femeia de afaceri, corporatista, intelectuala, carierista ş.a.

Astazi putem privi cu detasare mesaje cum ar fi: "Ce si-ar putea dori mai mult decat un aspirator (Hoover) de Craciun?", dar atingand o tema sensibila, credeti ca femeia a avut mai mult de castigat sau de pierdut asumandu-si roluri in afara celor specifice? Personal, nu cred ca in viata unei femei poate fi ceva mai puternic decat iubirea (in extenso, familie, maternitate) si nici in optiunea exclusiva pentru cariera, decat in lipsa unei iubiri semnificative, chit ca se subliniaza destul de insistent ca femeia zilelor noastre investeste prioritar in cariera. Desigur ca m-as bucura sa aflu si opinia dumneavoastra, dar daca preferati aceasta latura a discutiei: se poate pierde femeia de esenta ei, sedusa fiind de tentatii ale libertatii?

CB: Am sa-mi permit sa dau o nuanţa personala raspunsului, pentru ca aţi avut amabilitatea sa ma intrebaţi şi in aceasta cheie. Cred ca orice exagerare, intr-o direcţie sau alta, ciunteşte ceva din rotundul fiinţei noastre. Dupa cum o femeie care alege numai bucuriile familiei şi ale maternitaţii (renunţand la o profesie sau la un hobby) s-ar putea sa simta ca nu a cantat pe toate corzile fiinţei, tot astfel, una care se dedica exclusiv carierei s-ar putea sa se gandeasca, la un moment dat, ca au ramas in ea valenţe neexploatate şi sa le regrete. Masura, armonia, imbinarea vieţii profesionale cu cea personala cred ca ofera imaginea unui om (indiferent daca este barbat sau femeie) implinit. Nu spun ca este uşor, dar, cu siguranţa, nu este imposibil.

            Cat despre pierderea de esenţa, ea poate fi valabila pentru ambele genuri, atunci cand construim exagerat de mult doar pentru o parte a fiinţei, uitand de celelalte. Imi place sa-mi imaginez ca fiecare dintre noi este asemenea unui turn, al carui echilibru este dat de construcţia egala a tuturor laturilor. Şi inca ceva, consider ca cea mai mare libertate o avem doar in interiorul unei relaţii, altfel ea este o libertate golita de orice conţinut (daca oricum sunt singur/a).

De la barbatul care savura viata in deplina libertate (din campaniile unei cunoscute marci de tigari), la cel care participa degajat si bucuros in viata bebelusilor, in jocul copiilor (ex: campania "Real Strength"), e o trecere remarcabila. Ce nuanta vi se pare mai accentuata: barbatii se vor mai "domestici" sau femeile mai greu "de stapanit"? Putem rata esenta cand se insista asupra aparentelor?

CB: Revin asupra ideii ca nu exista un singur fel de masculinitate / feminitate, ci mai multe. In plus, ele evolueaza in timp, sub presiunea unor factori sociali, culturali etc. Apar, de pilda, variante de masculinitate, definite in studii de specialitate, la interval de caţiva ani (metrosexual, retrosexual, ubersexual, tehnosexual, hipster ş.a.)

Pe de alta parte, raspunsul la intrebarea dumneavoastra va fi nuanţat in funcţie de cultura pe care o vom analiza, caci exista, conform definiţiei propuse de Geert Hofstede, culturi masculine (care privilegiaza ierarhia, competiţia, atenţia acordata performanţelor economice) şi culturi feminine (ce pun accent pe cooperare, empatie, conservarea mediului, calitatea vieţii). Aş putea presupune ca primul tip de barbat, evocat in campaniile marcii de ţigari, este exponentul unei culturi masculine, in timp ce tatal implicat in viaţa copiilor sai ilustreaza, mai degraba, un comportament specific culturilor feminine (cum sunt, spre exemplu, cele din nordul Europei).

Mersul lucrurilor ma determina sa va solicit opinia si asupra instalarii confortabile in discursul publicitar din America mai ales, a minoritatilor sexuale, anul 2015 fiind considerat de referinta in acest sens. Este tara la care putem privi ca intr-o "oglinda a viitorului"… Mari corporatii isi fac chiar titlu de glorie din promovarea asa-numitelor "gay issues" si sustin financiar demersuri de obtinere a unor drepturi de catre comunitatile lgbt care, din aproape in aproape, vizeaza maximum-ul nefirescului: adoptia de copii. Fara a detalia campanii, voi mentiona cateva companii si marci: Coca-Cola, Pepsi, Adidas, Nike, GAP, Ben&Jerry*s, Starbucks, Mondelez (ex: marca Oreo), Wrigley (ex.: marca Skittles)", Avon, Kraft, GlaxoSmithKline, Pfizer, KPMG, Microsoft, Unilever (ex.: marca Axe), Lexus, Ford, Toyota, Whirlpool, Tiffany&Co., Disney… Sunt doar cateva nume mai familiare noua. Sedusi si chiar fideli la ceea ce (ne) vand suntem practic "sponsori" ai unor initiative ce contravin si chiar batjocoresc, pot spune, valorile crestine care, declaram, ne definesc. Suntem verigi ale unui lant vicios. Asaltul asupra firescului se manifesta din mai multe directii, si fatis, si insidios. Pare ca nu vedem ca sub un aspect frumos suntem imbiati cu un mar otravit. Ce considerati mai alarmant: ca nu vedem (intr-atat ni s-au alterat bunele simtiri) sau ca, desi mai resimtim cate un semnal interior, ne lasam purtati de val ca "asta-i mersul lumii"? Il percepeti a fi doar un (alt) val sau va lasa urme in noi si, inevitabil, dupa noi?

CB: Campaniile publicitare se construiesc, de regula, dupa efectuarea unor studii de piaţa, identificarea şi definirea caracteristicilor unor publicuri-ţinta, aşadar ele reflecta, sintetic, chipul actual al unor comunitaţi (inclusiv cele lgbt) şi aşteptarile acestora. Pentru publicitari, o campanie de succes este, in primul rand, cea care ajunge la destinatarul mesajului şi determina apariţia unei conduite (strategia dorinţei, care activeaza parghiile actului de a cumpara).

Nu cred ca acesta este doar un (alt) val, pentru ca lucrurile au capatat, in anumite zone ale lumii, o amploare de neimaginat acum cateva decenii. Iar urmele sunt adanci şi vizibile la tot pasul. Discursul acestor foste marginalitaţi este din ce in ce mai puternic şi mai revendicativ, iar campanile publicitare nu fac decat sa-l susţina, sa-l ilustreze, ba chiar sa-l alimenteze. Din pacate, e din ce in ce mai greu sa te pronunţi in acest gen de chestiuni, fara a fi acuzat de incorectitudine politica, discriminare etc. 

Daca este ceva anume ce doriti sa mentionati in tangenta cu tema complexa Masculin, feminin: redefiniri, regasiri… 

CB: Tema e veche, de la inceputul lumii, din momentul in care Dumnezeu a facut barbat şi femeie. M-am gandit adesea, citind textul Genezei, ca dupa un lung şir de "e bine" sau "a fost bine foarte", apare o prima constatare negativa – "Nu e bine sa fie omul singur…". Aceasta lipsa este depaşita, surmontata, prin crearea femeii şi intregirea umanitaţii. Aş recomanda un text scurt şi jucauş, scris de Mark Twain, care surprinde cu fineţe "razboiul" dintre genuri, dar şi nevoia acuta de celalalt, sentimentul diferenţei, dar şi al complementaritaţii. Se intituleaza Jurnalul lui Adam şi-al Evei. E un fel de oglinda in care se adancesc, la nesfarşit, generaţiile.

Doamna Cristina Bogdan este conferentiar universitar doctor (Departamentul de Ştiinţe ale Comunicarii), prodecan al Facultatii de Litere, Universitatea din Bucuresti.