Asociatia Oncomed Iasi, activa inca din anul 2010 in Iasi, isi extinde misiunea si vine in sprijinul pacientilor oncologici si demareaza campania de strangere de fonduri “Testam in Iasi”.
In contextul pandemiei cu care ne confruntam, Asociatia Oncomed Iasi, initiaza un proiect de strangere de fonduri pentru testarea COVID-19 a pacientilor oncologici. Donatiile sunt folosite pentru a testa gratuit pacientii oncologici. Primele teste sunt deja in derulare si au fost acoperite in intregime de asociatie.
Initiativa vine in sprijinul pacientilor oncologici deoarece sistemul imunitar a acestora este deja slabit ca urmare a tratamentului oncologic, iar la nivel national au fost inregistrate o serie de decese in randul persoanelor diagnosticate in prealabil cu o afectiune oncologica. Date initiale din China, arata ca pacientii oncologici infectati cu COVID-19 au un risc de 3.5 ori mai mare de a necesita internare pe sectia de terapie intensiva, ventilatie mecanica si deces, comparativ cu pacientii fara cancer.
In prezent, atat medicii oncologici cat si pacientii sunt nevoiti sa ia decizii dificile legate de managementul terapeutic, bazandu-se pe foarte putine date pentru ghidare. Testarea COVID-19 pentru pacientilor oncologici a devenit o prioritate majora in ultimele saptamani, oferind o sansa in plus continuitatii ingrijirilor oncologice.
Testele vor fi efectuate in mediul privat, prin respectarea tuturor standardelor, rezultatele fiind oferite in mai putin de 48 de ore. Avand un risc crescut de infectare pacientii oncologici au nevoie de ajutorul comunitatii. Donatiile pot fi realizate in contul asociatiei ASOCIATIA Oncomed Iasi, cont bancar RO67BRDE240SV64708292400 deschis la BRD Iasi.
Asociatia Oncomed colaboreaza cu laboratorul privat Praxis, unde, prin utilizarea unor aparate de tip PCR, se vor obtine rezultatele pentru pacientii oncologici inclusi in campania “Testam in Iasi”.
{fcomment id=738}

