Doriti sa fiti parteneri cu noi?

Va interesează sa va faceti publicitate pe site?. Scrieti-ne la contact[@]marketingfocus.ro

Proiecte speciale. Sponsorizari - Eduard Stancu, Director dezvoltare - eduard@marketingfocus.ro

Digital Marketing, Mobile Marketing, New Media - Anca Macoviciuc - anca@marketingfocus.ro

Interviuri – Mihaela Pantea – mihaela.pantea@marketingfocus.ro

Evenimente - evenimente@marketingfocus.ro

Stiri, communicate de presa - redactia@marketingfocus.ro

Articole filtrate dupa data: Vineri, 25 Septembrie 2020

Care sunt componentele unei strategii de marketing care aduce profit și cum faci management de produs eficient? Cum susține permanent marketingul obiectivele de business si creștere a profitabilității, rămânând în același timp vocea clientului în companie?

Despre strategii, management de resurse si echipe, productivitate si leadership de marketing cu Teodora Juravle, un profesionist care gaseste timp sa se perfectioneaze permanent prin training, prin lectura, prin contributii active in breasla oamenilor de comunicare si marketing.  Cu peste opt ani de experiență în publicitate și branduri precum Nescafe, Nestle Infant, Maggi, Nestle Cereals, L’Oreal, Maybelline, Wella, Whirlpool sau LG și peste șapte de marketing în retail și FMCG, Teodora Juravle este de un an de zile Marketing Manager la Electrolux

Ai lucrat permanent cu multe produse și multe decizii de management de produs: lansări de produse noi, management de produse mature sau de portofolii bogate. Care au fost provocările și cum le-ați făcut față în companii, alături de parteneri și furnizori?

As incepe cu provocarile la nivel strategic, unde a fost foarte important sa existe viziunea de ansamblu despre unde vrem sa ajungem, cum vrei sa fim perceputi, care sunt terenurile de “lupta”. In acest sens, a fost esentiala implicarea top managementului pentru ca sa se creeze o aliniere la nivelul intregii companii. Avand perspectiva pe termen lung, am putut lua apoi decizii, inclusiv de management de produs,  care sa sustina si sa dezvolte gandirea strategica. De exemplu, daca un obiectiv general al companiei a fost cresterea profitabilitatii, acesta s-a aplicat si la nivelul portofoliului de produse – printr-un proces de optimizare, eliminand produsele neprofitabile, lucrand la cele mai putin profitabile spre a le aduce la nivelul dorit si promovand produsele profitabile. In alte situatii, cand obiectivul companiei a fost de crestere agresiva a cotei de piata, am mers pe strategia de diversificare a portofoliului cu produse alternativa la cele competitoare si am facut extinderi de gama pentru a adresa segmente noi de consumatori.

In aceste demersuri a fost de folos implicarea echipelor mixte; pe langa echipa proprie de marketing, au fost alaturi colegii de la vanzari, customer service, logistica etc. pentru a lua in calcul toate aspectele implicate.

O alta provocare a tinut de echipa proprie, cu care am derulat toate activitatile. Cand ai de gestionat un portfoliu complex de produse, e nevoie de planificare, prioritizare, coerenta in luarea deciziilor, rapiditate in implementare. Perspectiva mea, pe care am incercat sa o aplic in toate companiile in care am lucrat, este ca o echipa buna e cea in care rolurile sunt bine definite, in care toti membrii cunosc obiectivele si planurile (in paranteza fie spus, este in principal datoria managerului sa impartaseasca aceste aspecte) si in care exista un climat de incredere ca fiecare isi va face bine treaba. De multe ori, planificarea activitatilor si urmarirea atenta in implementare au fost factori de succes mai importanti decat anumite idei creative punctuale.

Si doza de intuitie are rolul ei.

Referitor la partenerii si furnizorii in aceste proiecte de management de produs, am avut consultanti in zona strategica (in cazul lansarilor de produse noi sau a optimizarii portofoliilor existente), in zona de brand si identitate vizuala (cand am dezvoltat produse noi), agentii de research (cand am testat piata si consumatorii vis-à-vis de intentiile de lansare) si bineinteles parteneri in partea de creatie (in cazul extinderilor de gama, lansarilor de produse noi etc.) In toate situatiile, cred ca a fost foarte important limbajul comun, sa poti sa-ti exprimi deschis nevoile reale, sa-ti fie intelese de catre parteneri, pentru a fi apoi livrate propuneri adecvate. Si doza de intuitie are rolul ei ? Nu in ultimul rand, ca in orice relatie, e esentiala increderea pe care o construiesti in timp cu partenerii de lucru.

Care sunt primele trei companii din România pe care le admiri pentru strategia lor de marketing, excluzând cele în care ai lucrat și de ce?

Evaluez o strategie buna de marketing prin cateva criterii: coerenta cu brandul pe care il reprezinta (de ex. daca sunt un brand de retail pozitionat in zona de preturi mici, aceasta se va reflecta in modul in care arata magazinele, in mesajele pe care le comunica, in gamele de produse pe care le promoveaza etc), consistenta pe care o manifesta (imaginea, ideile, mesajele pe care le transmite consumatorilor trebuie sa aiba o perspectiva temporala) si relevanta fata de consumatori (modul in care utilizeaza tool-urile, mediile de comunicare, executiile astfel incat sa mentina sau sa creasca atasamentul emotional al consumatorilor fata de brand).

Judecand dupa aceste criterii, admir ING Romania pentru pozitionarea pe care a construit-o cu curaj si perseverenta de-a lungul vremii si cum isi mentine in continuare promisiunea de valoare relevanta pentru consumatori. Apreciez Samsung Romania pentru consistenta si coerenta cu care genereaza proiecte locale inovative, care implica publicul tinta, cresc gradul de loializare si de atasament emotional, cladind un brand puternic. De asemenea, Lidl Romania este un alt exemplu de companie care investeste mult in marketing si comunicare, facand eforturi sustinute de a dezvolta continut local relevant pentru consumatori, povesti, storytelling, reusind sa creeze un teritoriu cultural viu pentru brand.

Este vital sa iti poti dezvolta, antrena si pastra aceasta abilitate de concentrare, intr-un mediu atat de aglomerat, bombardat zilnic de mii de stimuli.

Instrumente, ponturi, recomandări de productivitate? Cum reușești să le faci pe toate?

Referitor la productivitate, m-a marcat o carte scrisa de Daniel numita “Focus”, in care subliniaza importanta majora pe care o are capacitatea de concentrare, atentia in tot ceea ce facem in mod regulat. Cred ca este vital sa iti poti dezvolta, antrena si pastra aceasta abilitate de concentrare, intr-un mediu atat de aglomerat, bombardat zilnic de mii de stimuli. Iar cresterea accelerata a consumului digital nu ajuta deloc.

In acelasi timp, nu sunt adepta multi-tasking-ului, studiile au aratat ca creierul nostru nu are capacitatea de a face mai multe lucruri deodata, ci pur si simplu comuta de la un subiect la altul. In schimb, prioritizarea sarcinilor, planificarea lor ajuta foarte mult.

Si sa nu uitam de un stil de lucru colaborativ, intr-un mediu bazat pe incredere, in care implici echipa in a genera idei, in a dezbate, a te inspira; in acelasi timp ai confortul sa delegi. Delegarea in proportii echilibrate este o arta pe care putini o stapanesc, de obicei fie nu deleaga nimic (micro-management), fie deleaga aproape tot, uneori cu consecinte nefavorabile.

Cred ca o echipa organizata, care intelege ce obiective are, de ce si pentru ce lucreaza, care are rolurile bine definite in functie de competentele existente, va avea rezultate bune, va fi productiva. Americanii, pasionati de subiect, spun “TEAM – Together Everyone Achieves More”. Impreuna, toti realizam mai mult.

Published in Interviuri

NNC Services, agenție cu peste 14 ani de experiență în consultanță și soluții pentru marketing și comunicare B2B, anunță schimbarea statutului din Partener Gold în Partner Platinum Hubspot, furnizorul celei mai avansate platforme de marketing și vânzări din lume.

Cu mai mult de 86,000 de clienți din peste 120 de țări, Hubspot este liderul pieței de soluții software pentru automatizare de marketing și vânzări. Noul statut acordat NNC Services de către HubSpot are la bază cunoștințele și abilitățile echipei NNC Services, precum și a numeroasele certificări obținute de membrii acesteia. De asemenea, creșterea portofoliului de clienți care au implementat soluția pentru a-și îmbunătății rezultatele, joacă un rol important. 

“În cei trei ani de când integrăm HubSpot în operațiunile clienților, am ajutat 20 de companii din domenii diverse de activitate din România, Statele Unite, Polonia și Germania să-și optimizeze procesele și să descopere noi funcționalități pentru a-și îmbunătăți rezultatele. Deși HubSpot este pe lista de priorități pentru investiții a companiilor din Statele Unite și Europa de Vest de peste 10 ani, suntem încântați că tot mai multe companii din România și restul Europei de Est decid să adopte soluții de automatizare. Cu ajutorul clienților noștri, am ajuns la un înalt nivel de performanță, fapt recunoscut prin acest nou statut pe care HubSpot ni l-a acordat - Partener HubSpot Platinum. Încurajăm companiile care vor să obțină transparență și predictibilate pentru programele de marketing și vânzări să adopte Hubspot, soluție recunoscută de Gartner în 2020 ca leader pentru managementul clienților”, declară Alexandra Coțovanu, CEO, NNC Services.

Inbound marketing, conceptul în jurul căruia HubSpot și-a dezvoltat soluția software de automatizare încă din 2006, este unul dintre cele mai creditate curente de marketing  contemporan datorită potențialului său de a le oferi potențialilor clienți informații de valoare la momentul optim pentru ca aceștia să ia decizia de cumpărare. Deși România este încă într-un stadiu incipient de asimilare a acestui concept și de aplicare a acestor strategii, NNC Services și-a asumat rolul de pionier în inbound marketing încă din anul 2017. 


Companiile din România care au integrat deja platforma HubSpot și vor să se asigure că o folosesc la adevăratul ei potențial pot beneficia până la finalul anului 2020 de un audit gratuit oferit de consultanții NNC Services, înregistrându-se aici: Audit Gratuit Hubspot.

Published in Solutii de marketing

Portalul Marketing Focus a fost lansat de Institutul de Marketing  cu scopul de a aduce un plus de informatie, idei si resurse de marketing atat profesionistilor de marketing, cat si celorlalti actori si departamente implicate in livrarea performantei de marketing: comunicare si relatii publice, resurse umane, IT, financiar,  relatii cu clientii si nu in ultimul rand management. 

Newsletter

Aboneaza-te pentru a fi la zi cu ultimele informatii din marketing.